14 motive pentru care oamenii se complac in relatii nefericite

Author: Elena This entry was posted in Familie, Relatii de Cuplu and tagged , , , .

Pentru o mare parte dintre oamenii cu care interacționez, îmi dau seama ca aceștia trăiesc în relații nefericite.

Foarte multi se simt neîmpliniți alături de partener, de multi ani, și rămân blocați în acea stare de nemulțumire. Din păcate, ei vad doar doua soluții pentru situația în care se afla: sa încerce sa trăiască asa, sau sa plece. Prin urmare, majoritatea accepta situația ca pe un rău necesar.

stai sau pleciPentru mine este trist sa observ cum acești oameni, cară povara unei relații pline de nemulțumiri. Zi după zi, locul numit acasă le pare din ce în ce mai străin și neprimitor. Se plimba intre casa și servici,  și au senzația ca nu pot găsi nicăieri pacea sufleteasca.

Ma întreb cum putem sa trăim asa, într-o mocirla emoțională, ani de-a rândul. Este ca și cum am  avea un bolovan pe inima, și ne-am mira ca organismul nu funcționează bine.

Chiar dacă foarte multe familii se confrunta probleme de acest fel, nu aceasta trebuie sa fie normalitatea!

 

De obicei, persoanele care îmi povestesc despre nemulțumirile lor în cuplu, recunosc faptul ca se complac în relații in care iubirea, buna înțelegere și intimitatea sunt niște amintiri. Le este clar ca sunt nefericiți, dar se simt prinși într-o capcana – sunt lucruri prea importante care ii țin în loc.

 

Exista o serie de motive, pentru care oamenii accepta sa fie nefericiți în relații:

1. De teama ca nu mai găsesc pe altcineva

2. De dragul copiilor

3. Din considerente materiale – este mai ușor când cheltuielile se împart la doi

4. De gura lumii – “ce o sa spună vecinii și cunoștințele, dacă se afla ca ne-am despărțit?”

5. Nu au unde sa plece – chiar dacă se despart, vor trebui sa continue sa împartă aceeași locuință

6. Nu vor sa-i dezamăgeasca pe cei dragi – părinții ar fi distruși, dacă fata/băiatul lor ar divorța

7. Pentru ca toți cei pe care ii cunosc, sunt și ei nemulțumiți în relație – deci asa este normal sa fie

9. Din interes – datorita soțului/soției beneficiază de ceva important, de exemplu o poziție în societate

10. Din cauza fricii de necunoscut 

11. Din comoditate – trebuie sa ai pe cineva alături de care sa mergi la nunti, cineva care iți gătește sau știe sa repare instalația…

12. Pentru a nu îmbătrâni singuri – este mai bine când nefericirea se împarte la doi

13. Din motive religioase

14. Spera ca printr-o minune, lucrurile se vor îmbunătăți la un moment dat

♣♣♣

Acestea sunt pretextele pe care oamenii le folosesc pentru a supraviețui în relații care agonizează.

Iar aceste motive pleacă din convingerea ca singura soluția pentru a schimba situația, este despărțirea.

despartirea

 

Totuși, sunt multe cai prin care relațiile pot fi aduse la un alt nivel, în care oamenii sa trăiască împreuna, cu iubire și bucurie. Aceasta este prima alternativa care ar trebui luata în considerare: îmbunătățirea relației.

Acesta este unul dintre scopurile acestui site: sa arate care sunt căile prin care lucrurile pot fi transformate din rele, în bune, iar apoi în excelente. Pentru ca în majoritatea cazurilor se poate, cat timp exista o fundație pe care cei doi pot construi, și exista dorința sincera de a face lucrurile sa meargă.

Cu mentalitatea: ori rămân nefericit în relație, ori plec, nimeni nu ajunge prea departe. Fie vei rămâne, iar la bătrânețe te vei întreba cum de ți-ai irosit aiurea atâția ani alături de aceasta persoana. Sau poți alege sa pleci, sa schimbi relație după relație, în speranța ca vei găsi acea persoana alături de care sa fi 100% compatibil.

Nici una dintre aceste soluții nu este ideala. Sunt șanse sa dai peste persoana perfecta la fel de mari cum sunt sa câștigi la Loto. Iar dacă ramai în relație fără sa faci ceva, lucrurile vor fi la fel pana la adânci bătrâneți.

Soluția este sa iți asumi partea ta de responsabilitate în cuplu, sa realizezi cu obiectivitate dacă relația merita, iar apoi sa înveți cum sa faci lucrurile sa funcționeze.

Relații fericite și pline de iubire!

Cu drag,

Elena

Da mai departe:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Alte articole interesante

15 modalitati de a petrece timp de calitate in fam... “Unele lucruri probabil se schimbă, dar noi începem şi sfârşim cu familia.” Anthony Brandt sursa foto aici. Am cativa prieteni pe care ii admir ...
Cuvinte magice: o metoda simpla de a-ti vindeca su... “Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.” dr. Len sursa foto aici Tot imi zic de...
Unde pot intalni partenerul potrivit?   Am primit de la mai multe persoane intrebarea "Unde pot intalni acea persoana, alaturi de care sa am o relatie serioasa?" "Când îl voi ...
Primeste noile articole pe email

2 thoughts on “14 motive pentru care oamenii se complac in relatii nefericite

  1. Roxana Catalina Alupoaie says:

    poate tb sa inveti sa te desparti, sa mergi inainte. poate inveti sa nu te mai lasi manipulat si amagit ca se mai poate sch ceva. uneori, e prea tirziu. poate inveti sa te maturizezi si asta e drumul tau. lasam dramele.multumim celui ce ne-a iubit si ne-a ranit deopotriva, si mergem mai departe.

  2. frumos spus, roxana! da, cateodata asta este cea mai potrivita atitudine – ne luam lectia si plecam mai departe; voi scrie un articol despre situatiile in care despartirea este cea mai buna solutie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>