De unde apar nevroza si crizele existentiale sau Cum poti redeveni intreg

Author: Elena This entry was posted in Autocunoastere (Relatia ta cu tine) and tagged , , , , .

‘ceea ce nu accepti la tine, nu te lasa sa traiesti’ 

Debbie Ford

Sursa foto: aici

‘Mi-e atat de frica sa nu fiu rea, ca las de la mine in relatiile cu altii. Atat de mult incat ajung sa ma scot pe mine din ecuatie.

Apoi incep sa ma infurii si am momente in care sunt chiar necioplita.  Am o furie care mocneste in  mine si ma simt plina de resentimente fata de cei din jur.

 

Imi dau seama de treburile astea si imi reprosez eu insami ca sunt rea. As vrea sa scap de furia care ma apuca in cele mai nepotrivite momente, sa fiu mai calma si mai toleranta. Tot zbuciumul asta ma face sa ma trezesc in mijlocul noptii si sa nu mai dorm ore bune. Dimineata ma simt super obosita si din ce in ce mai indispusa.

Imi doresc sa scap din iadul asta, dar am impresia cateodata ca nu mai pot… ca orice as face nu ii dau de cap..’

 

 

Cam asa arata portretul unei persoane care se lupta cu ea insasi.

Iadul nu e ceva care ne asteapta dupa moarte. Cand esti in lupta cu tine insuti, iadul e pe pamant.

Tu esti cel care loveste cu biciul si cel care incaseaza, in acelasi timp.

Orice ai face, de tine insuti nu poti sa fugi.

Daca in interior gasesti doar critica si zbucium, nu iti poti gasi pacea nici daca te muti pe cealalta parte a globului.

 

 

 

De unde apare lupta interioara

 

Inca de mici am invatat ca e bine sa fim intr-un anumit fel. Ca anumite comportamente sunt acceptabile iar altele nu.

Am ajuns astfel sa credem ca anumite parti din noi merita sa existe, iar altele nu.

In timp, am ajuns sa aratam lumii doar o anumita fata, acceptata de parinti si societate.

In acelasi timp, am inceput sa reprimam multe din comportamentele, ideile si dorintele  care nu primeau validare.

Daca ni s-a spus ca e rusine sa plangem, am ajuns sa ne retinem lacrimile si sa ne prefacem atunci cand eram tristi.

Cand am auzit ca e pacat sa ne mandrim cu propriul corp, am hotarat sa il ascundem sau sa nu ii mai dam atentie.

Daca o persoana importanta din viata noastra credea ca oamenii placuti sunt modesti, am inceput sa dezvoltam aversiune fata de cei care se lauda.

Am invatat rusinea, vinovatia si am inceput sa ne fie frica de felul in care suntem judecati de cei din jur.

 

Si asa s-a nascut masca sociala.

Am devenit persoane.

Cuvantul persona vine din limba greaca si inseamna masca.

Masca(sau mastile) pe care ne-am creat-o fiecare a aparut din nevoia de ne adapta la cerintele sociale.

Masca nu este rea in sine, insa ne incurca atunci cand ne confundam cu ea.

Si asta s-a intamplat la un moment dat pentru cei mai multi dintre noi. 

 

Am inceput sa credem ca noi suntem masca si am uitat de partile care au ramas in umbra.

In procesul asta de adaptare am ajuns sa ne detasam de nevoi si de dorinte care au ramas vii in noi.

Si asa se explica faptul ca destule persoane se trezesc in pozitii inalte in societate dar simt ca traiesc o existenta lipsita de sens.

Unii ajung sa urmareasca cu ardoare idealuri imprumutate si altii se trezesc in casatorii in care nu mai inteleg ce cauta.

Asta e pretul pe care omul il plateste atunci cand uita cine este el ca individ si ce isi doreste cu adevarat.

 

Insa mai devreme sau mai tarziu, totul risca sa pocneasca.

Daca ceea ce ne-am chinuit sa fim si sa aratam lumii e in contradictie cu ceea ce simtim noi cu adevarat, constructia e subreda pana in maduva oaselor.

Partile din noi pe care le-am uitat nu sunt moarte. Ele sunt acolo, in stare latenta si asteapta sa iasa la suprafata.

Asa ca apar in cele mai nepotrivite momente si ne strica tabloul frumos pe care ne-am tot chinuit sa-l regizam.

 

Ne trezim ca din persoane vesele si zambitoare am ajuns in mijlocul depresiei. Si ne miram de unde atata tristete.

Credem ca suntem puternici si stapani pe situatie, cand deodata ne apuca atacurile de panica.

Intalnirea cu partea ascunsa din noi e de obicei violenta. Crize de personalitate, insomnii, confuzie, nevroze, boli fizice sau psihice.

 

Pe mine cel putin, demascarea m-a trantit cu totul la pamant.

M-am tot chinuit in copilarie si in adolescenta sa le fac pe plac parintilor, profesorilor si oricui aparea ca persoana importanta in viata mea.

Am ajuns sa fac o facultate tehnica, desi domeniul tehnic ma interesa cel mai putin. (= ma plictisea de moarte)

Apoi am perseverat in nebunia mea si am ajuns sa ma inscriu la doctorat (in acelasi domeniu tehnic, bineinteles), la cel mai dur profesor din facultate. Acum nu mai pare deloc logic, insa atunci credeam ca reuseste el ‘sa-mi bage mintile in cap’ si o sa ajung sa imi placa domeniul.

Rezultatul a fost o nevroza destul de urata, in urma careia am descoperit ca habar nu am cine sunt si ce vreau de la viata.

Am platit la greu pentru greselile mele. Mental, emotional, social cat si financiar.

Ma bucur insa ca la un moment dat am incetat sa traiesc in minciuna.

 

Dar asta e doar inceputul aventurii.

De obicei cam asa se intampla in prima faza: viata te tranteste bine si te lasa in confuzie.

Insa nu iti da nimeni harta care sa iti indice cine esti si ce e potrivit pentru tine.

Daca  nu esti atent, ajungi sa te intorci la ceea ce faceai si inainte.

Si cum nu prea stii la ce sa fii atent, te intorci de  cateva ori la tiparele vechi pana te prinzi despre ce este vorba si ca nu iti priesc.

 

 

 

Cum pui capat luptei

 

Debbie Ford spunea in cartea ei, ‘‘Partea intunecata a cautatorilor de lumina”:

‘ceea ce nu accepti la tine, nu te lasa sa traiesti’ 

 

 

Primul pas in reintalnirea cu tine insuti este sa te reconectezi la propriul corp si la propria minte.

Asta inseamna sa incepi sa te observi, sa descoperi ce iti trece prin minte, care sunt emotiile pe care le simti cel mai frecvent si cum se influenteaza reciproc gandurile, emotiile si corpul.

Doua elemente care te pot ajuta in aventura asta sunt urmatoarele:

 

  • meditatia (eu practic mindfulness)
  • scrisul zilnic intr-un jurnal personal

 

Pe masura ce devii expert in observare, vine momentul sa te focusezi pe cateva elemente care iti pot indica ce conteaza pentru tine:

 

  • Cat de des te critici si legat de ce subiecte
  • Cel fel de oameni iti provoaca aversiune
  • In legatura cu ce ii judeci tu pe altii
  • Ce evenimente si comportamente te fac sa te simti vinovat, sa iti fie rusine sau frica
  • Care sunt lucrurile pe care vrei sa le ascunzi altora despre tine

 

Elementele de mai sus iti vor da indicii in legatura cu lucrurile de care tu te feresti. Elementele pe care probabil le ai in interiorul tau dar pe care nu vrei sa le accepti.

E vorba despre umbra personala despre care vorbea C. Jung, aceea parte din noi pe care o renegam si nu vrem sa o vedem nici la noi nici la altii.

 

 

A treia etapa, dupa ce ai observat cateva comportamente si caracteristici care iti displac, este sa te intrebi:

‘In ce fel manifest eu caracteristica sau comportamentul asta’.

 

E o intrebare incomoda si sunt sanse mari sa zici ca tu nu au asa ceva in interiorul tau. Dar daca te deranjeaza, pun pariu ca are o legatura cu tine. Altfel te-ar fi lasat rece.

Doar da-i voie intrebarii sa ramana undeva in mintea ta si e posibil sa realizezi felurile in care tu manifesti ceea ce ti se pare atat de neacceptat.

 

O caracteristica fata de care eu am avut repulsie de-a lungul timpului a fost aroganta.

Cum simteam ca am intalnit o persoana aroganta, o catalogam direct drept antipatica.

Ma feream de asemenea persoane si simteam un fel de iritare cand trebuia sa interactionez cu ele.

Insa de curand am realizat ca si eu am acesta aroganta pe care o detestam.

Doar ca la mine era ascunsa si se manifesta altfel decat la cei pe care ii judecam.

Dupa ce am descoperit aroganta din interiorul meu, a venit apoi si momentul in care sa inteleg la ce ma ajuta.

 

 

Ultima etapa este acceptarea.

E un element cheie atunci cand vrei sa pui capat zbuciumului interior.

Un mod de a face loc acceptarii este sa te intrebi:

‘In ce mod sau moment a fost utila sau imi poate fi de folos aceasta caracteristica’? 

 

De exemplu, m-am intrebat in ca fel m-a servit pe mine aroganta pe care am tot incercat sa o ignor.

Am descoperit ca aroganta mea m-a ajutat sa ma tin departe de multe tentatii. Aroganta m-a ajutat sa nu ma apuc de fumat, desi am fost inconjurata mai mereu de fumatori. Asta pentru ca am considerat fumatul ‘nociv’, de la bun inceput. Tot aroganta m-a impins sa pastrez doar relatiile pe care chiar le consideram de calitate.

 

 

Prin faptul ca fugim de ceea ce nu ne place, noi nu mai dam voie sa apara nici ceea ce ne dorim.

Cand nu acceptam ca putem fi egoisti riscam sa ajungem ‘pres’ pentru altii. Nu avem curajul sa ne exprimam dorintele de teama ca asta ar fi dovada de egoism si alegem sa ne concentram asupra celor din jur. Astfel, ne trezim rezolvand mai intai treburile altora si ignorand la nesfarsit ceea ce e important pentru noi. Suntem buni si generosi la suprafata, insa in interior mocnim de furie si frustrare.

Cand ne e frica ca suntem slabi pozam tot timpul in oameni puternici si stapani pe situatie. Ratam astfel sa primim ajutor atunci cand ar fi cazul.

Cand credem ca suntem muncitori si zicem ca lenea e ceva groaznic, ajungem sa muncim mai mult decat trebuie, fara a avea rezultate importante. In plus, riscam sa confundam odihna cu lenea si nici nu ne mai dam voie sa ne incarcam  bateriile.

 

Pare greu de crezut ca poate fi ceva bun in a fi arogant, timid, lenes, urat, naiv, zgarcit…si orice altceva crezi tu ca e de neacceptat la tine sau la cei din jur.

Insa orice trasatura negativa aduce cu ea un dar.

Ori de cate ori acceptam la noi trasaturi pe care inainte nu puteam sa le privim in ochi, e ca o intoarcere acasa. Ne face mai puternici, mai liberi, mai stapani pe noi insine.

Cand incepi sa te accepti asa cum esti, cu bune si cu rele te pozitionezi la carma vietii tale. Redescoperi ce inseamna sa fii TU insuti cu tine si in societate, si iti dai sansa sa duci o viata implinita, cu sens.

 

Chiar daca nu ai timp sa te gandesti la pasii pe care i-am descris mai sus, acum poti  sa faci un pas simplu pentru evolutia ta si sa raspunzi la urmatoarea intrebare:

‘Ce fel de persoane nu suport sa am in jur?’ Sunt sanse mari ca raspunsul sa iti apara instant.

‘Ce anume iti displace cel mai mult la aceste persoane?’

Ai descoperit deja un element pe care nu il accepti la tine, dar pe care cel mai probabil il ai intr-o forma sau alta. Acum vezi cum te-ar putea ajuta asta.

 

 

Pe 27 mai fac un workshop exact pe tema asta care imi e draga, a reintoarcerii la tine insuti. Scopul este sa te ajute sa regasesti partile pierdute din tine, sa le vezi in alta lumina si odata cu asta sa iti regasesi puterea interioara. Daca simti ca iti doresti sa participi, gasesti mai multe detalii si poti sa te inscrii aici.

Vreau sa stiu daca te intereseaza subiectul si ce ti-ar place sa gasesti acolo.

 

 

Te salut cu drag,

Elena

 

Alte articole interesante

14 motive pentru care oamenii se complac in relati... Pentru o mare parte dintre oamenii cu care interacționez, îmi dau seama ca aceștia trăiesc în relații nefericite. Foarte multi se simt neîmplin...
OMG (Obiective, Mindfulness, Grup de Suport) Sursa foto: aici . Te invit la o serie de intalniri bi-lunare care au rolul de a te ajuta sa iti alegi o directie de viata, sa intelegi ...
Lucruri de avut in vedere atunci cand te implici i... "Dragostea este o incercare de a transforma o particica dintr-o lume de vis in realitate." Theodor Reik Sursa foto aici Am in jurul meu cateva ...
Da mai departe:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

One thought on “De unde apar nevroza si crizele existentiale sau Cum poti redeveni intreg

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>